21 de cuvinte și relațiile interumane…
Îmi place să citesc! Ador, de fapt, să citesc! Îmi place să citesc cărțile în format clasic! Îmi place mica mea bibliotecă, diferite ediții, colecții mai vechi, mai noi, sunt mândră de comoara mea! Îmi amintesc cu drag de mama – Dumnezeu s-o odihească-n pace! – care ne făcea câte-o surpriză la fiecare salariu, cumpărând cărți…așa cum se cumpărau cu ani în urmă, ”pe sub mână”, cu ”pile și relații”…așteptam cu frenezie ziua respectivă…
Ne știa gusturile și alegerile ei erau minunate! Doamne, ce vremuri!
Dar să revin la lectură…c-am divagat deja…
Mai nou, îmi place să citesc articole de pe bloguri…Am descoperit, selectând, bineînțeles, că sunt mană cerească, sunt
adevărate povești, scrise cu dragoste, inteligență, pasiune!
Într-adevăr, o lume mai bună, emoționantă, cu sentimente și căldură, asta e lumea virtuală, lumea celor care scriu propriile aventuri și redau atât de frumos din propria saga!
Mi-aș dori din suflet, ca lumea reală să aibă același parcurs ca lumea virtuală! Dar cine știe, poate, într-o zi, cele două lumi se vor intersecta sau cei care scriu se vor aventura să-și transpună saga virtuală în realitate, interacționând mai mult ca de-obicei și militând, împreună, pentru schimbare!
…Mi-a plăcut provocarea propusă de Anca! …Interesant, emoționant și-un prim pas în cunoașterea colectivă și poate, acea interacțiune dintre virtual și cotidian…
Cele 21 de cuvinte care mă definesc – individual, colectiv, din toate punctele de vedere…
1. TUDOR – Nică al nostru, poznaș, dulce și-un mare filozof!
3. DUMNEZEU (Credința)- ”Tatăl nostru, care ești în ceruri…”
4 și 5 MAMA(Dumnezeu s-o odihnească-n pace!…cântă și încântă îngerii) ȘI NONA, sora și prietena mea
1,2,4,5 – FAMILIA
6. VIAȚA
7.SĂNĂTATE FIZICĂ ȘI SPIRITUALĂ
8.PASIUNI
9.IUBIRE
10. PRIETENIE
11. LECTURA și 12. SCRISUL
13. MUZICA și 14. DANSUL
15. SINCERITATEA
16. COPIII ȘI Parenting-ul
17. ALTRUISMUL
18. COMPASIUNEA
19.FILMELE
20.CĂLĂTORIILE
21 de cuvinte care-mi marchează existența de zi cu zi…
La rândul meu, vă provoc, care sunt cele 21 de cuvinte fără seamăn din viața voastră?!…
Niciodată nu-i devreme, nu-i târziu pentru un gând bun, o vorbă rostită din inimă și-un zâmbet, luminând întreaga față!
Intrați în acest joc, nu aveți nimic de pierdut, de câștigat, iar o conversație în plus n-a ucis nicicând pe nimeni, dimpotrivă!
” Toate sufletele sunt nemuritoare, însă sufletele celor drepţi sunt nemuritoare şi divine.”(Socrate)
Cu drag,
January 2, 2013
This post was written by Cristina Dragoi
Categories: COMUNICARE SI NU NUMAI...
Tagged with: Dumnezeu • familia • impreuna • iubirea • lumea reală • lumea virtuală • prietenia • schimbare
No comments yet
Leave a Reply Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.