Amintiri și nostalgii
Îmi petrec viața printre copii…ce poate fi mai frumos?!…nimic, bineînțeles! Fac ce-mi place, lucrez cu cine-mi place! Și-n tot acest timp, trăiesc și retrăiesc amintiri…cu nostalgii. 🙂
Trecut-au anii, puiul meu a crescut…și încă mai crește, dragul mamei!… multe s-au schimbat, deși-mi place să cred că nimic nu se schimbă, ci doar ”vibrațiile” și ”modulațiile” își pun ”amprenta” în cotidian, în procesul educațional și nu numai…
Îmi aduc aminte cu drag și nostalgie, în timp ce sunt printre copii și cântăm, ne jucăm sau dansăm, vizualizând frânturi din existența noastră, a vieții cu micuțul nostru, de-a bușilea, pe pătuțul nou sau când a udat noua saltea, viu colorată, nemaiștiind amândoi, eu și soțul meu, cu ce s-o mai parfumăm, s-aducem schimbarea….
Mi-e dor de perioada de bebeluș, de gângurelile și zâmbetele adresate nouă, fabulând și comentând, creând istorii fără sfârșit pentru bebei!
Ce să mai spunem de-un alt obiect ce-a avut pentru noi un răsunet prelung și aducător de zîmbete periodice: căruțul colorat, tărcat, pe care, dacă-l vedeai cum arăta, te pufnea râsul instantaneu, nu alta! Ne-a salvat de-atâtea ori! Avea o copertă pentru soare, avea o ”manta” pentru ploaile de vară, un suport pentru biberon și- suzetă uriașă…atârnată de mânerul principal. Am uitat să specific că era un căruț de vară, simplu, dar colorat, din pânză, dar atât de creativ și fain pentru bebeii noști unici, frumoși și prietenoși!:0 Amintiri de poveste, cu vară, apă multă, bună dispoziție, muzică, aplomb, lapte, suzete și pamperși! 🙂
E minunat să zâmbești amintirilor, nu doar să te întristezi! E minunat să împărtășești din minunatele aventuri și chiar să le retrăiești, dar ALTFEL, nerepetând figura, ci doar completând-o! E super să fii parte integrantă dintr-o familie și să te simți iubit, adorat, zâmbind în fața și-n spatele tuturor!…că ești puiul adorat, mama, tata sau fratele/sora mai mare/mai mică…
Sănătate, iubire, armonie și zâmbete…că sunteți mici sau foarte mari!!! 🙂