Privesc în jur cu nostalgie, îl văd zi de zi, cum se-nalță sub ochii mei, se conturează imaginea de preadolescent, diferit de bebelașul ce mă-ncăpățânez să-l văd și simt cu ochii minții, inima și sufletul….:)

Bebelașul meu a crescut! …veți zice că-i logic și normal, doar că puțin mai greu acceptabil, să vezi și să simți schimbările acestea, fără să fii și ușor nostalgică.

Da, am văzut deseori în mintea-mi, sufletu-mi și inima-mi imaginea de preadolescent, adolescent, tânăr, matur, familist, fericit de și cu tot ce-l înconjoară…da, imaginile s-au succedat cu ardoare, dar…

Încă mai păstrez cu mult drag lucrușoarele lui de mic și foarte mic, începând cu bavete, body-uri complete, papucei, pătuțul și landoul.

De fiecare dată-mi spun că le voi dona, dar ceva mă oprește…nostalgia…și, bineînțeles, însoțesc ”călătoria-n” trecut cu poze și filmate din perioada de bebelaș.

A fost frumos, e frumos, e minunat să vezi cum crește fizic, psihic, emoțional, conturându-ți vise și aspirând minunat de la frumos la mai frumos.

Îmi amintesc ce reacții a stârnit schimbarea patului, de la bebe la mai mare. Pătuțul de bebelaș înlocuit de cel de preadolescent, cum îi place atât de mult să-și spună.

Bineînțeles, structura de lemn a fost și a rămas preferata noastră, atât la patul de bebe, cât și-n cazul celui nou, doar c-am schimbat forma…de la bebe, am trecut la forma unei mașini haioase, în topul preferințelor puștiului nostru. 🙂

Să nu uit de scaunul auto, ce vâlvă a făcut înlocuirea acestuia cu unul adecvat vârstei….mi-a dat emoții, dar l-a acceptat, în cele din urmă! N-avea încotro, oricât se-ncăpățâna să mai încapă-n cel vechi, era imposibil…Noul scaun, viu colorat, cu multe ”cingători”, îl cam încorsetează, ce-i drept, dar l-am făcut să-i înțeleagă utilitatea!

Astăzi, a renunțat la scaunul mai nou, dar ori de câte ori, merge cu mașina, centura nu lipsește. E semn bun, da?! Toate se deprind, totul e  să vrei și să simți că vrei!

Sănătate, iubire, armonie și atenție mărită!