E martie,  e luna sosirii primăverii, e luna nostalgiei..Asta auzim peste tot, oriunde ne oprim privirile, ne ascuțim simțurile și-ascultăm șuieratul vântului, ce-aduce șoapte răzlețe… Așa să fie oare?! Doar în luna martie ne scriem, cântăm, plângem, strigăm iubirea?!… e un subiect tabu în  celelalte 11 luni?

Am iubit, iubesc și voi iubi, indiferent de vârstă! Îmi scriu zi de zi iubirea, prin gesturi, atitudine,  încondeind-o, savurând-o pe iarba verde,  fremătând între degete roua dimineții, sorbind-o din aroma delicioasă a cafelei  și luciului profund al dimineților  mereu altfel, ieșind din cotidianul rutinat…

O oră târzie-n nopțile albe, liniștea apăsătoare-mi strigă-n urechi, cântându-mi refrenul zilei de mâine… O altă zi, o altă față, o altă mască, o zi diferită și la fel…diferită prin atitudine, la fel prin conjuncturi…

De la începutul anului aștern pe hârtie  cuvinte, cuvinte, clipe, momente, frânturi, vreau să simt pe deplin  cursivitatea cuvintelor și-a iubirii…

Și  astăzi m-am hotărât să aștern, continuu, mai puțin alambicat,  pe-o coală cât mai albă,  nu pe caiete abandonate-n scrinuri,  fără prea multe versuri rimate, fără prea multe culori, fără cerul cu stele, s-aștern pe-o pagină, fără să plictisesc auditoriul, dragul meu, iubirea!

” Acum, în amurgul zilei de azi și-n dimineața zilei ce va veni, strecor timid cuvinte duioase, mai duioase decât de-obicei, soptindu-ți în  surdină iubirea…

Suntem mai frumoși, mai înțelepți, mai ageri, mai copți  decât eram odinioară, când îți cântam și te-ncântam cu versuri alese, frânturi de senzații, sentimente și șoapte… Te simt aproape cu fiecare sunet, te simt aproape cu fiecare răsuflare, te simt atât de aproape și totuși departe, ești aici, când trebuie să fii acolo, ești acolo, când trebuie să fii oriunde!

Ce sentiment ciudat ma-ncearcă acum , când condeiul stingher nu părăsește coala, când inima-mi tresare surprinsă…ca acum 30 ani, când pielea-mi fadă se întinde la vederea  ochilor ce se-ațintesc plini de dorință, trâind, rememorând parcursul vieții și-al iubirii…Ești tu, iubite, cel de-acum, cel de-odinioară, care-mi susură lin alinarea a ceea ce este și a fost cândva pasiune și extaz…

îți scriu acum, cu 30 ani mai târziu, când ar fi trebuit să-ți scriu atunci…nimic să mă oprească, doar valurile mării ce se spărgeau la mal, la auzul poeziei de dragoste ce ne-nlănțuia mai mult decât viața!…

Te iubesc, o senzație ce-mi gâdilă stomacul, ce-mi încleștează inima într-o răsucire discretă, amintindu-mi de sentimente de odinioară, ce-mi tulbură mintea  nu numai acum…

Te ador, iubindu-mă, așa cum ai iubit nestăvilit, plin de dorințe și preamărire a ta Cleopatră, ce-și dorea

privirea, atingerea, culpabilitatea, curmate pentru totdeauna, nestăvilind pornirile, pasiunea și abisul.

Copacii în floare șoptesc și simt căldura mult dorită, ce se lasă așteptată, colorând intimul dragostei, căutând chemarea naturii, combinând frumusețea naturii cu a pasiunii, iubirii…, uitând de regret, omagiind speranța și dorința.

Dragostea-i floarea de nu mă uita,  un trandafir cu petalele tremurânde, ce -și dă ghes la inima alesei, punând floarea la butoniera iubitului așteptat, ce cu-n sărut rupe vraja destrămării. Iubire, iertare,  fericire, zâmbet și etalon pentru cei ce vor iubi, vor cânta, vor fredona, interpreta iubirea, sorbind din cupa misterului cotidian al unei iubiri deja scrise…

Acest articol a fost inspirat din iubirile sublime, găsite și regăsite-n volumul ”Șapte povești de dragoste”. Inspirându-mă din dragoste, cu dragoste, am scris acest articol pentru Spring SuperBlog 2013.