Viata, moartea, amintirile si visele, astea sunt verigile unei vieti pamantene, cu bune si mai putin bune, cu amestecul lor, ca principii de viata.

Visul e parte integranta din viata, din cotidian.

Visezi la ceva, dorinta de-a parcurge acel traseu punctat.

Visezi ceea ce-ti trimite subconstientul, combinand visul cu realitatea…

Pasii mei pe iarba fina, urme ce-mi poarta mintea, inima si spiritul in copilarie, alergand cu bucurie printre flori… Flori, multe flori si-n departare o casa… O casa superba, asa cum ii placea mamei. O casa cu pridvor, cu obloane colorate, cu multe, foarte multe flori la ferestre. O casa cu ferestrele si usa colorate-n albastru, simbolizand cuprinderea cerului si apropierea de acesta. O bancuta cocheta, din lemn, sculptata, o masuta pereche, tot printre flori. Ma aproprii cu pasi repezi, respiratia mi se-ntretaie, sudorea-mi cuprinde fruntea, vocea-mi se gatuieste, iar mainile, instantaneu, se ridica…Am inlemnit: printre flori, cu cafeaua aburinda,  si aroma binecunoscuta a nei tigari intr-o scrumiera de culoarea jadului, ma astepta EA, mama. O imagine perfecta pentru acel moment, desi eu nu cred in perfectiune, dar era, intr-adevar!  Frumoasa, atat de frumoasa, cu o privire strengara si-un suras provocator in coltul buzelor, imbracata-ntr-o rochie lunga, alba, fluturandu-i agale, in tandemul pasilor…Ochii de-un albastru-verzui m-au cuprins si atins cu toata dragostea din lume, dragostea unei mame, bratele m-au imbratisat, cuprinzandu-mi inima, trupul, emotiile gatuindu-mi si ultimul strop de voce…Tot dorul intr-o imbratisare, ce n-as fi vrut sa se mai termine…Degetele fine, unghiile trandafirii, minunate, ca-ntotdeauna, ale mamei, imi cuprindeau inima, ce-mi batea atat de bine! Eu si imbratisarea mamei…

” –  Doamne, ce dor mi-a fost de iubirea ta neconditionata, mama!”

” –  Mama, ce dor mi-a fost de tine!”

Mi-a suras cu subinteles. Mi-a luat mana si mana-n mana, am trecut printre flori si ne-am indreptat spre casuta, spre banca sculptata, sa sorbim impreuna din cafeaua aburinda…

” – Ce dor mi-a fost de asta, Flori draga! Eu si fetele mele, la povesti, pe veranda…”

Priveam cum cerul se contopeste cu pamantul, in zare, cum orizontul  parca croia un mare semn de intrebare…priveam spre casuta minunata a mamei si m-a strafulgerat un gand, un gand nefiresc pentru conjunctura: “Oare, mama are certificat energetic la casa?”

Stupid, nefiresc?! Liantul cu realitatea?! Da, da, veriga vis-realitate, un audit energetic 🙂

Privirea-mi se-ndreapta spre casa…din vis….si totul dispare…razele soarelui, timide, de dimineata, imi ating obrazul, tacit, fara cuvinte si alt preambul, presimtind o durere si-o emotie… A fost doar un vis…A fost doar un vissss!

Dar nu sunt trista, asa cum ma asteptam! Sunt impacata si linistita. N-a fost doar un vis, a fost o imbratisare, un gand, o mana ce ne mangaie visele, mie si surorii mele, cineva care vegheaza si ne iubeste… acolo sus!

” – Mama, te iubim!”