Comportamentul față de copil
Sunt părinte și deseori greșesc! Da, cu părere de rău spun asta, dar recunosc: greșesc!
Greșești/greșim , ce-i drept, dar când recunoști/recunoaștem asta, e semnul schimbării, e vorba de atitudine, luăm atitudine!
…Nevoia de-a simți mulțumirea părinților!
Da, această nevoie este vitală pentru copil! Dacă nu ți-ai manifestat mulțumirea, începe chiar de astăzi, nu sta pe gânduri, fără să ții cont de vârsta copilului/copiilor! În această privință, el este doar un copil mic.
Voi face o analiză comparativă cu:
AȘA NU – AȘA DA
AȘA NU!
– te arăți deseori nemulțumit în raport cu ceea ce este el (renunță la acest comportament):
Exemple:
”Fii mai bărbat!”
”Fii mai feminină!”
”Uită-te la X, de ce nu poți fi ca el?!”
”Uite, ea merge la balet!”
”Of, chiar nu ești în stare să faci ceva bun?!”
– te arăți nemulțumit în raport cu ceea ce face el (copilul) – limitează-ți tendința de-a perfecționa totul, nu mai pune presiune asupra copilului de fiecare dată când acțiunile lui nu sunt așa cum ai vrea tu! Perfecțiunea e o corvoadă, nu-i o șansă!)
Exemple:
” Nu ai făcut asta!”
”Ar trebui să…”
”Ai putea să te străduiești să…”
”Ar fi trebuit să..”
– îl critici cu ușurință și mai tot timpul; îi critici acțiunile; pentru el există mereu ceva prost făcut!(mai bine taci, dacă nu-l încurajezi!)
Exemple:
”Nu te speli niciodată pe dinți!”
”Ți-am spus să strângi hainele!”
Iritarea, sarcasmul fac parte din vocabularul tău cotidian….
– cât de des îi arăți, îi spui cât înseamnă pentru tine?
AȘA DA:
Pentru că vreau să recuperez, să dăm o șansă relației noastre, părinte-copil(adolescent, tânăr), trebuie să dai/dăm dovadă de toleranță, răbdare, acceptare.
-ar trebui, ca părinte, să-ți manifești mulțumirea față de ceea ce este, ceea ce face copilul tău, fără a pune accentul pe un aspect negativ!
Exemple:
”Sunt mândru că am un băiat/o fată ca tine!”
”Îți place să te îmbraci sport.”
”Haide, vom face…”
– acceptă că este în faza de formare:
Exemple:
”Este corect!”
”Bună încercare!”
”Data viitoare va fi mai bine!”
– înțelege că acțiunea lui nu poate fi așa cum ai dorit-o, dar acceptă și demonstrează-i mulțumirea ta pentru partea realizată.
Exemple:
”Îmi place că te speli pe dinți!”
”Ce dinți frumoși ai!”
”Apreciez că ai grijă să fie ordine în camera ta!”
”Știu că nu-ți prea place să faci curățenie și apreciez efortul tău.”
-arată-i bucuria pe care ți-o face simpla lui prezență:
Exemplu:
”Tu ești bucuria mea! Sunt fericit/ă că ești copilul meu!”
Faceți un exercițiu:
Luați o foaie de hârtie și scrieți ce vă place cum face, ce nu face bine și, aplicând psihologia pozitivă, notați-vă totul în procesul schimbării, echilibrând balanța.
În procesul recuperării, mulțumirea trebuie să fie liantul și să aducă satisfacții de ambele părți.
Sănătate, iubire, armonie, dragii mei!
Da, copilul trebuie să se simtă iubit şi protejat.
Întotdeauna! Se va simți fericit că este copilul acelor persoane, acelor părinți și va fi el însuși mulțumit de sine în toate domeniile.
Cristina, copilul meu este la vârsta la care imită tot. E un mic-mare papagal, care copiază (în special , de la copiii mai mari cu care se joacă) mai puţin lucrurile bune, în schimb, pe cele rele, imediat. Încerc din răsputeri să îmi păstrez răbdarea însă recunosc, mi-o pierd uneori. Dacă îi spun de zece ori, frumos, îi explic că dacă face asta etc. şi etc… a unsprezecea oară perciunii lui au de suferit:) A creşte şi educa în ziua de azi un copil e o artă, o meserie extrem de grea. Poate avem pretenţii prea mari de la ei? Poate le cerem prea mult? Nu ştiu. Încă mă educ şi mă reeduc pe mine, ca să-l pot educa pe el.
Antonela, băiatul meu, Nică al nostru, un năstrușnic care a învățat și-nvață ceea ce, de-obicei, nu place adulților…De câte ori mi-am pierdut răbdarea, de câte ori mi-am mușcat buzele până la sânge(ca să nu-l altoiesc pe cinste!), însă, astăzi, văd schimbarea, nu radicală, dar este și mă bucur enorm! Sunt pași mărunți și siguri! Are 8 ani, e în clasa a II-a și vedem din ce în ce mai multe schimbări în bine! Încă mai avem reclamații, dar nu în număr așa mare, ca la începutul clasei întâi. Sunt în formare, ”evoluția” lor, procesul formării cuprinde și progres și regres, chiar dacă se numește evoluție! Mereu am avut încredere în echilibrarea balanței…
Am încredere în psihologia pozitivă și-n jumătatea plină a paharului, nicidecum paharul gol sau cel prea plin!
Da, e mult de muncă, într-adevăr! Toți ne pierdem răbdarea, e în legea firii, a ființei umane. Da, educația unui copil în ziua de azi e o artă!
Trebuie să ne educăm, reeducăm, pentru fericirea lui, a noastră, a celor din jurul lui și-al nostru!
CE ne lipsește în procesul formării copilului nostru? …timpul, bată-l vina! Dar trebuie să ni-l facem pentru copii, un timp de calitate, chiar dacă ziua are doar 24 ore.
Cristina, sunt convinsă că pe lângă inteligență(cognitivă și emoțională,pe care le-am simțit din plin), draga mea, ai mult fler, l-am perceput de mult timp și vei/veți găsi din mers soluții bune pentru voi. E greu, dar e frumos!
Vă dorim o zi frumoasă, o săptămână pe măsură, Antonela!
Se apropie sărbătorile pascale și vă dorim tot ce-i mai bun pe lume! Paște fericit!