De câteva săptămâni sunt parte integrantă dintr-un  program (excursii, activități recreativ-educative), numit ”Vacanța activă”, dedicat copiilor din Centrele de Plasament.

Copiii sunt ființele pure din viețile noastre, care ne-ndulcesc existența, aducând pe buzele noastre zâmbetul, sclipirea  în priviri,  în fiecare zi a existenței noastre.

În schimb, acești copii ar da orice și oricât să vadă fețele celor care le-au dat viață…lângă ei, nu doar în vacanțe(…sau poate nici atunci, în cazul multora dintre ei…), să poată rosti ”mami”, ”tati”, să simtă îmbrățișarea și căldura sufletului, să simtă inimi bătând la unison, să meargă pe același drum, să adune iubire, afecțiune, să împartă bune și mai puțin bune…

Răzvrătire, priviri nostalgice…asta vezi printre ei, în ochii lor, în ansamblu…

Individual, în schimb, trăiri intense, pasiune, entuziasm pentru cotidian și viață, așteptări, precizie, sensiblitate, multă inteligență emoțională, speranță…

”- De ce suntem noi și restul lumii?!…” (eterna lor întrebare cu răspunsuri ambigue..)

” – De ce suntem doar tolerați?!”

Astea sunt câteva dintre întrebările lor, de multe ori retorice…

Să fie atitudinea lor, a noastră, să fim atât de atenți la ”rezultate”, încât uităm parcursul?!…

Cert e că adună frustrări și prea puțini dintre noi se apleacă pentru înțelegerea, continuitatea

și sănătatea sufletească…

Știu, mulți dintre dumneavoastră vor spune că acești copii primesc suficient, primesc de multe ori mai mult decât cei din familie, așa este, nu contest, în schimb, replic: nu primesc mângâiere, o îmbrățișare necondiționată,  o vorbă dulce atunci când trebuie…

Impresionată?!…Nu, tăcută și melancolică!…

Atitudine, zâmbet, responsabilitate și o clipă pentru cei din jur, vă rog, dragii mei!