E atât de simplu să crești un copil dacă-l iubești! E atât de simplu să privești în ochii unui copil dacă nu ai regrete , remușcări și temeri, e atât de simplu să simți inima și sufletul unui copil  dacă nu le-ai pierdut pe-ale tale,  de-atâtea frustrări…E atât de simplu să dai mâna unui copil dacă îți faci timpul necesar să-l iei de mână când ți-o cere, e simplu să fii părinte, oricât de greu ar părea…sau oricât de deasă ar fi pădurea trebuie să vezi dincolo de ea…

Copiii nu greșesc pentru că vor asta, intenționează asta, ci pentru că noi, părinții, cadrele didactice, societatea, îi ghidăm, dirijăm spre asta, prin atitudinea noastră, prin mentalitatea noastră, prin așteptările noastre, mai mari, mai mici…prin cotidianul neîmplinit, prin conjuncturile anoste la care-i supunem fără să conștientizăm , că vrem să-i transformăm în noi!…

Nu am suportat niciodată exprimarea de genul: De ce nu așa…de ce așa?

Ai greșit, vei fi pedepsit! (Ai greșit, vino să vedem unde și împreună rezolvăm situația…)

Suferința te ridică, te purifică!(Prostii, suferința te afundă în suferințe înzecite!)

…Suntem repercusiunile jocurilor noastre, suntem ce-am clădit, suntem rezultatul propriilor ”conspirații”…

E simplu să privești în fața ta, la nivelul ochilor, să cugeți simplu, să zâmbești sincer, trebuie doar să fii sincer cu tine însuți/însăți, să omiți să pretinzi doar, să accepți și să oferi, să fii atent, să simți!…

E greu?!…E ușor chiar! În schimb, e greu să recunoști că, de fapt, nu-i greu! Să accepți că lucrurile mărunte conturează lucrurile mari, că de-aici vine diferența!…