…O zi tristă, o după-amiază posacă, ca și mine de-altfel!…Stres la muncă,  stres la volan, stres acasă…multe, multe farfurii nespălate, o debandadă, de-ți venea s-o iei la sănătoasa, dar grație cursului de Zen de luna trecută, …am reușit să-mi echilibrez interiorul, creând acel echilibru static și convențional, de care ni se tot vorbea pe posturi …din ce în ce mau mult…

Obosită, tristă, plictisită, urâtă(schimonoseala-mi se vedea cu ochiul liber, nefăcând  altceva decât să-mi caricatureze  trăsăturile…și alea asprite de vremea sobră de-acasă), după ce mi-am intrat și depășit condiția de femeie emancipată – serviciu, casă, copil și ”chef”, m-am aruncat pe patu-mi nefăcut de dimineața, dar primitor și cald.

Era ora 20:00,  eram deja frântă, epuizată fizic și psihic, nu-mi doream decât  o baie, un ceai de gălbenele  și două linguri de miere de albine….NImic mai mult după o zi cât 5!…Lucram în acest ritm de ceva timp, întrebându-mă – oare, până când?!… Ce ne rezervă viitorul?…Habar n-am, dar știu ce-aș vrea: o plajă-nsorită, un cocktail de vis , alături de cei dragi; relaxare, confort și o binecuvântare a sufletului și inimii!

Ce vis frumos!  CE simplu ar fi dac-am da curs viselor, așa cum facem cu realitatea,  de multe ori abandonată grijilor și  timpului irosit, dar nu în avantajul nostru.

…Toropită, am adormit, visând la  plaja însorită, rugându-mă la Dumnezeu pentru bine și bunătate, pentru iubire și prietenie, pentru armonie, stare de beatitudine, în adevăratul sens al cuvântului.

…E dimineață?! Noaptea s-a scurs deja?! Doamne, ce zboară timpul, lucrând și complotând împotriva noastră, a vieții noastre,  croind himere și vise…de multe ori neorânduite corect sau bine!

O altă zi de muncă, o altă săptămână, o altă nesiguranță, la nivel social, economico-financiar… și totuși presimt ceva, iar intuiția nu mă înșală niciodată, fiind o atentă la detalii, la tot ce vine din zona subconștientului.

…Mai zăbovesc ceva timp în pat, eu, care, de-obicei, sar la primul semnal sonor al radiou-lui/ceasului, astăzi trag de timp… Ceva se întâmplă, ceva nu se încadrează în limitele normalului, în limitele cotidianului, palmele mi se umezesc, iar bărbia-mi tremură… E clar – emoții!… Cu ce ocazie, ce–mi spune intuiția?!…

Mă zvârcolesc în pat, între somn și realitate, visând la o zi diferită! …Ceva mă stânjenește, ce nu-mi priește?! Dau perne la o parte și de sub  aceasta își face apariția o cutie… Da, o cutie destul de mare, cu o fundă mare roșu cu verde, pe care scrie ” Vacanța perfectă”. Am crezut că cineva a făcut o glumă proastă, dar nu…cutia era aievea, scrisul destul de ”proaspăt”, deci, curaj.. ”Voi desface  cutia, ce-i lângă mine, în patul  meu, fără nicio urmă de emoție sau descurajare!”

…Surpriza pachetului mi-a readus zâmbetul pe buze. O privire, un zâmbet adolescentine erau binevenite. Am tras  de fundă și am  deschis frenetic cutia…ce-mi văzură ochii?! Un minunat costum de baie,  în culorile mării combinate(albastru) cu răsăritul soarelui (roșul dulce) și albul unei zile perfecte de vară , o pereche de ochelari, o eșarfă albă și-o pălărie …alla Audrey Hepburn…Un costum de baie ce mi-a trezit simțurile și dorința petrecerii unor vacanțe diferite, visarea unei croaziere pe Mediterană…și-o bucată de catifea cu-n cristal pe mijloc…ce să-nsemne?!… doar un bilet elegant și câteva cuvinte, puține, dar profunde, intense și sexi: ”Ghici, unde plecăm mâine?”…

…Da, am recunoscut stilul inconfundabil al cuvintelor puține, dar pline de  ecou ale soțului meu, ale celui  dintotdeauna, din prima, a doua lună de miere, îmbiindu-mă la o vacanță perfectă și la o celebrare a dragostei peste ani,  între ani;  dragostea,  pasiunea care nu și-au pierdut  savoarea, ci  au câștigat/câștigă prin ”sarea și piperul” , condimentele  diferite, alambicate ale anilor petrecuți împreună….

Acest articol afsot scris pentru Spring SuperBlog 2013!