Creativitate în bucătărie
..Da, viața simplă, atmosfera relaxantă, farmecul spontaneității și zâmbetul ”lucidității”…
O după-amiază acasă, cu zâmbete, priviri senine și multă creativitate.
Printre altele, să mai înviorăm după-amiaza, ne-am propus, Tudor și subsemnata, mami, să gătim ceva bun, care să ne binedispună și să ne placă(gust, aspect), bineînțeles, ceva dulce…
Să nu vă închipuiți că sunt o specialistă în prăjituri, nicidecum, dimpotrivă!Gătesc, bineînțeles, dar nu pot inspira pe nimeni cu delicatele-mi bucate… Tudor, în schimb, e foarte atent la făcut prăjituri!
…Anul acesta împlinesc 40 ani și de aproximativ 1 an, împreună cu Tudor, cot la cot, cu dragoste pentru momentul în sine, nu neapărat pentru dulcele preparat, în fiecare săptămână, punem răvașe-n prăjituri – bilețele de mulțumire, cuvinte de iubire, sintagme de încurajare și multe altele pe aceeași lungime de undă, cu referire la NOI-trăiri-emoții-stări-atitudine. De fapt, iubim momentul, conjunctura, apoi, rezultatul, dulciuri mai mult sau mai puțin aspectoase, dar meritoase pe deplin!… Tati, CTC-ul, e mulțumit, mereu cu zâmbetul pe buze, mai tot timpul cu porții duble,… e semn bun, nu?!…
Am omis, tati pregătește muzica în tot acest timp, el e cu fondul muzical… Nu concepem prăjiturile și răvașele fără muzică!
Deci, prăjituri, voie bună, ”înțelepciune” și multă muzică!
Gătim cu iubire, savurăm cu drag! Sunt momente unice, pline de frumusețe, pline de tâlc, cu umor, momente ce nu le-aș schimba pentru nimic în lume! Sunt momente profunde: plămădim aluaturi pe fondul iubirii, ”plămădim” emoții, trăiri, atitudini…
Năstrușnicul Tudor a intitulat momentul – ”Prăjituri cu răvașe ”, dat fiind că discuțiile noastre, în timp ce preparăm ”delicatesele”, devin din ce în ce mai profunde, mai intense, mai pline de viață, interacționăm pe măsură, suntem mai deschiși, mai simpli, mai atenți la nevoile celuilalt, ne distrăm, povestim, lăsăm imaginația să zburde, creăm momente între momente, conferindu-le unicitate, transformând o banalitate într-un act sublim! Realizăm că aceste clipe sunt unice, le iubim, trăim, savurăm și le repetăm cu drag și plăcere!…
Da, e superbă joaca prăjiturilor! Ar trebui să-ncercați, dragilor!
Funcționează de fiecare dată! Clădim cărămidă cu cărămidă! Învățăm unul de la altul, privim cu ochii celuilalt și simțim cu-adevărat că familia, spiritul familiei, unitatea(nucleul) -de care se vorbește atât de mult în cărți, filme, muzică -nu e doar un mit, ci realitate!
Zâmbet, voie bună și prăjituri cu răvașe…
Apropos, prăjitura e delicioasă! Ce aromă îmbietoare ne-a înmiresmat întreaga casă, implicit sufletul, inima și cugetul! O împletire a aromelor, papilele gustative sunt în delir: vanilie, portocală, lămâie, finețea iaurtului pufos, totul pe fondul siropului de zahăr caramelizat cu migdale și rom… O nebunie, nu alta!
…Răvașe pe măsură, pentru fiecare membru al familiei…împărtășirea emoțiilor și-a bucuriei… spontaneitate și creativitate+mult umor!…
Da, da, următoarele achiziții vor fi în bucătărie și-n baie, puse la dispoziția ”personalului auxiliar din casă”, copilul: Jucarii pentru copii de gătit și jucarii de baie, pentru momentul imediat următor gătitului…
Cuvinte cu dragoste, din dragoste, îmbrățișări pe măsură! O după-amiază ca multe altele, în sânul familiei, în desăvârșita atmosferă a simplității!
Ce frumos! Când mă apuc şi eu de vreo plăcintă, musai Andrei să mă ajute, altfel nu iese bună. 🙂 Să vezi cum amestecă el făina, cum foloseşte întinzătorul să facă “păcinte” şi ce încântat mânăncă.
Dar Tudor devine expert, nu mai e mult şi parcă văd că pui poze cum face “prăjituri cu răvaşe” de unul singur.
E imposibil ca momentul să nu fie unul plăcut, relaxant, plin de zâmbete.
Weekend frumos!
Antonela, de m-ar vedea mama(Dumnezeu s-o odihnească-n pace!), s-ar cruci, nu alta! Eram un antitalent, lipsită de voința de-a face un dulce!
Tudor mi-a adus determinarea, plăcerea de-a comunica altfel,într-o manieră diferită, când ”bucătărim” dulciuri împreună. Fiecare activitate aduce un alt fel de-a comunica, un alt mod de-a ne înțelege.
Nu mă-ndoiesc că ”păcintele” lui Andrei sunt delicioase! Îmi imaginez pofta cu care mănâncă ce-i ”făcut” de el!
Da, da, mi-a sugerat să nu mai semnez și eu răvașele, fiind suficientă doar semnătura lui…
Da, sunt momente unice, simple și frumoase!
O duminică minunată și vouă!