Creștem frumos împreună! Educație și psihoeducație
Home
 

Dependenţa de pariuri distruge relaţiile cu cei din jur. Sprijină campania de conştientizare PariuriX!

Dependenţa de pariuri distruge relaţiile cu cei din jur. Sprijină campania de conştientizare PariuriX!

Foarte mulţi dintre români au un sportiv favorit sau o echipă sportivă preferată, pe care le urmăresc şi în meciurile cărora se implică afectiv şi financiar. Partea afectivă se manifestă de obicei prin etalarea cu mândrie a simbolurilor echipei sau prin contrarea amicală cu prietenii, atunci când sunt meciuri importante. Partea financiară reprezintă, de cele mai multe ori, plata pentru biletul prin care se intră la meci şi pariurile puse în funcţie de cotele pe care le au favoriţii.

Aceste lucruri sunt o formă de petrecere a timpului liber şi sunt îmbrăţişate de foarte mulţi entuziaşti ai diverselor sporturi care se practică atât pe teritoriul ţării noastre, cât şi în străinătate. Există, însă, şi o altă faţă a medaliei, una mai întunecată, care îi afectează pe mulţi dintre spectatorii sporturilor: dependenţa de pariuri.

Ce presupune dependenţa de pariuri şi cum acţionează PariuriX?

Dependenţa de pariuri este, ca orice dependenţă, „o stare de subordonare, de supunere față de cineva sau ceva. Din punct de vedere psihologic, dependența este o tulburare psihică manifestată prin lipsa de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane sau obiceiuri.”, aşa cum explică Petu Marian, de profesie psiholog, într-un interviu acordat PariuriX.com.

pariuriAşadar, acel ceva care provoacă dependenţa de pariuri este lipsa de control care se manifestă în momentul în care parierea trece graniţele unui hobby, şi devine o dorinţă de îmbogăţire peste noapte. Foarte mulţi adolescenţi şi tineri, în special, sunt atraşi de această cale ce pare facilă, întreţinută şi de miturile urbane. Nu de puţine ori apar ştiri cu diverşi „norocoşi” care au pariat o sumă infimă, de 1-2 RON şi au câştigat mii de lei, datorită unor cote aproape imposibile care s-au dovedit a fi in favoarea lor.

Astfel, dincolo de hobby, parierea devine brusc o sursă de venit şi o cale către un miraj naiv: îmbogăţirea peste noapte, fără muncă depusă. PariuriX, una dintre cele mai active comunităţi de pariori din România, prin campania de conştientizare pe care au creat-o şi pe care o susţin, doresc să îşi informeze publicul amator de pariuri sportive că acest lucru trebuie privit strict ca pe un oricare alt hobby sau ca pe o investiţie cu anumit grad de risc, de pe urma căruia se poate câştiga sau pierde.

Care sunt urmările dependenţei de pariuri?

Dependenţa de pariuri este urmarea unui comportament abuziv, care în încercarea de a scoate un profit cât mai generos, îşi asumă riscuri foarte mari. Astfel, parierea devine ca orice joc de noroc, în care doar hazardul are un cuvânt important de spus, iar dependenţa de pariuri nu este niciodată satisfăcută, nici atunci când există câştiguri.

Campania PariuriX îşi propune să avertizeaze pe oricine care cunoaşte un parior cu un comportament agresiv, să-l atenţioneze că nu este departe de dependenţa de pariuri care provoacă anxietate socială într-un procent destul de mare, de 20%, conform unui studiu online făcut de comunitatea de pariori. Iar distrugerea relaţiilor cu cei din jur nu este ceva care merită să fie pariat.

Despre PariuriX

PariuriX.com este una dintre cele mai active comunităţi de pariori din România care conduce o campanie de conştientizare privind riscurile dependenţei de pariuri sportive. Aceştia au efectuat un chestionar online prin care au demonstrat că mai bine de 20% dintre pariori au probleme in viaţa socială, care pot fi rezolvate 100% dacă sunt adresate unui cadru specializat în timp util.

July 23, 2015 This post was written by Categories: Colaborări No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)