Ne confruntam din ce in ce mai mult cu termenul de educatie, folosit in conjuncturi amuzante, ridicole, fara noima, mai mult forma fara continut.

Si totusi, ce-i educatia?! DEx-ul are urmatoarea definitie: “Ansamblu de masuri aplicate in mod sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice  ale copiilor si ale tineretului sau ale oamenilor, ale societatii etc.”

O fi bine sau nu, dar mereu am crezut si cred in educatia facuta cu inima si cu zambetul pe buze, mizand pe interactiune si relationare. Ulterior, dupa ce-am pus “bazele” emotionale si fizice(miscarea are un rol semnificativ in viata noastra!), trecem pe cognitiv, formarea si dezvoltarea insusirilor intelectuale.

Ce observ din ce in ce mai mult printre noi, parintii?… Dorinta de-a acumula informatia, de-a ne evidentia copiii prin “genialitate” si spontaneitate informationale, dar foarte putini dintre noi se gandesc la o simpla strangere de mana, la un zambet oferit cu drag, la o tacere comoda si “conspirativa”!  Dimpotriva, tacerea e grea si deloc complice, chiar si printre copii! Se simte “suflul” strecurat de adulti, educationalul cladit paralel, nu piramidal. Stiti foarte bine ca paralele nu se intalnesc niciodata, pe cand piramida are baza puternica si varful sensibil! 🙂

E greu sa rostesti puternic si sensibil in acelasi context?! Asta ar mi-ar placea sa ofere sistemul de invatamant, nu doar informatia haotica si competitia de tip hazard!

Dar putem inspira, motiva si ghida! Impreuna, dragii mei, putem  consolida notiuni apuse sau neluate in consideratie, putem aduce zambetul acolo unde crisparea a umbrit. Emotii si culori, zambete si flori, prietenie si complicitate de bun augur, educatia care infloreste, nu cea de masa, care “striga” numere si clasifica, eticheteaza ne-ncetat!

Ce ma doare? Ma dor tipetele in “surdina” ale copilului meu, care nu paseste pe cai batatorite, ci exploreaza, dar este pedepsit pentru dorinta de-a fi explorator! Ma doare gandul ca daca raspund impulsului meu, va fi un alt semn de intrebare, la mijocul unei fraze incalcite…Ma doare competitia ce-l macina cu fiecare zi ce trece, schimbandu-i mina si totusi, incerc sa vada parcursul drumului, nu doar rezultatul final…Ma doare  nerespectarea timpului scurs si doar urmarirea unui rezultat si-al unui podium in lantul unui sistem cu atatea verigi lipsa…

Nu ma resemnez, ci pun umarul, promovand schimbarea.  Copii, parinti, mentori, impreuna conturam procesul educational si promovam principiile educationale care sa motiveze, sa impulsioneze, sa favorizeze copilul de azi si adultul de maine.

…Nu doar amintiri, ci si sperante…:)