….E târziu… în noapte!…Nu se aude decât vantul! Puterea nopții dainuie  maiestuos peste noi, muritorii.

E atît de simplu, plăcut, arhetipal chiar, să traiești înafara tiparelor vieții mondene și-atât de puțin ”aromate”!…

Îmi aduc aminte cu nostalgie și pasiune   de vacanțele la bunici, de mireasma  dimineților, când săream din pat, ”adulmecând” mirosul proaspăt de ”brânză tochită”, cașul de oaie făcut cu cheag și pus la scurs, agățat de grinda de lemn, proaspăt cerată….

….nu pot uita cuvintele bunicilor, care mă chemau la masă:

”Orășanco, brânza-ntre file, brânza-ntre palme căuș, sucind-o agale,

Brânza de capră, brânza de vacă, de oaie …brânzoaica-i  coaptă-n rolă cu paie și frunze de cedru!…

Hmmm, izma cu brânză și chipăruș, trasă-n ceaun, fac gâtul să n-o ia din loc…dac-o răchie-i dai pe loc…”

….cam așa cânta bunică-miu dis-de-dimineață….

Ce mare brânză, macar dimineața să fiu eu însumi, dragii bunicului!…..

Iubeam  și iubesc acele vremuri, locuri, oamenii simpli, dar înțelepți!  Îmi plăcea la nebunie vocabularul folosit și limba lată a moldovenilor, rude îndepărtate cu Nică a lui Creangă…..îmi lipsesc acele regionalisme, acele expresii ”cantabile”, atât de uzate, pline de umor și tâlc:

”… Zgârie brânză” ăst,  de departe-l miroși când își ascunde gologanii de toți….De, frate, frate, brânza-i pe bani!   Hmmm, celălalt  îi” brânză bună în burduf de câine”, da ce să-i faci, s-o da pe brazdă când ”brânza s-o răscoace și dospi la gura sobei”…. Eh, e” boțul de brânză” al mamei!…

Și ca să nu se supere de cum o-ntors brânza-n pridvor, spune tu simplu, fără fason: ”Brânză” cu gura până la urechi, mai, mai, l-o pufni râsul și uită tot incidentul, că de nu” i-o tufli o brânză-ntre ochi”, de nu si-o reveni o bună bucată de timp…..!

…Anii au trecut, dar încă resimt nostalgic aroma brânzei de putină, a cașului de oaie, gustul bun al laptelui  cald, proaspăt muls de la  capră și ”mustăcesc”, amintindu-mi de olărețele smântânite în crucea nopții…..am rămas un fan al atmosferei create, al momentelor unice, un fan al simplității….

Doamne, ce viață, ce copilărie!….

Mi-e dor de simplitate, de pridvor, de înțelepciunea simplă și populară, de viața lipsită de ”portrete”, de NOI simplu, neadăugat……!

Mi-e dor de ”românismele” noastre, în detrimentul celui la modă, numit calc lingvistic!

Acest articol a fost scris cu pasiune pentru SUPERBLOG 2012!