Fără țipete!
Uite când spun psiheducația parentală în viața de familie, ce sugerez și recomand, din experiența lucrului cu copiii și familiile acestora, în procesul de:
Simplitate (1) – simplificare (2) – smerenie (3)
(1) Reguli-consecințe-limite sănătoase = ergonomia fizico-emoțional-cognitivă a familiei;
(3) Conexiune/conectare și ascultare activă;
Cum multe pornesc din familie, trag speranța că acest proces, 3S (simplitate-simplificare-smerenie), să fie purtat în inimă și minte, cu asiduitate și recunoștință, și în viata de zi cu zi a vieții școlar-educaționale și-n societate.
Aviz și vouă, dragi dascăli! 
(1) Simplitatea în familie înseamnă:
fără ȚIPETE!
Țipătul nu e o soluție!
În loc de a țipa, trage aer în abdomen (respirația conștientă, respirație diafragmatica , 4-4-4) și “Așa da, așa nu!” (jucăușenia autoritară).
Când comportamentul unui copil e diferit, consecință a unor emoții neexprimate, ascunse, neînțelese, neîmpărtășite, în sens negativ, rănind pe cei din jur și/sau rănindu-se, nu o iei personal, activând rănile tale, drag părinte sau/și drag dascăl, marginalizându-l, tratând-l ca pe un paria, închizând-l în cameră, distanțându-te, ci ia și te gândește și simte.
Oglindește și spune-ți (ție însuți), drag adult:
“- Acest copil oglindește pe cineva, iar emoțiile neexprimate corespunzător au fost transferate-într-un comportament neplăcut.”
Spune-ți asta, respiră, ia-ți timp și tratați-vă, împreună, în reciprocitate, inițiativa fiind, drag adult, cu dragoste, înțelegere, acceptare, empatie profundă, nu viralul de care facem uz, cam fără fond.
Uite ce multe strici doar când, din inerție, strigi copilului:
” – Hei, tu, oprește-te!”
“Hei” – atenționare strigăt/țipăt, vocea devine din ce în ce mai stridentă, tonalitatea caldă dispare, copilul împietrește, fuge sau luptă. (reacția în caz de pericol a creierului reptilian). Nu are discernământ, clar!
Și interlocutorul ia, în oglindă, în iureș, poziția de luptă.
Nu mai e dialog!
E doar care pe care!
Cu cât adultul se activează mai mult, cu cât reacționează, cu atât mai mult copilul copiază, tonalitatea pe înalte fiind copiată și exprimată, bineînțeles, comportamental, așa cum știe mai bine, fâcându-și și făcând rău.
“Tu” – comunicarea de tip claxon, care distanțează.
“Oprește-te!” – comunicarea pe un sens, fără pic de empatie, reciprocitate, într-o autoritate metalică.
Uite și expresia :”- Îmi vine să urlu! ” ce stricăciuni sau nu face:
Notă: depinde ce alegeri faci!
Urli în pădure. – deci, e eliberator
Urli la cineva, care poate e acolo și chiar nu merită acea tonalitate. – deci, e acuzator
Urli în interiorul tău, ascunzând, de fapt, ceea ce se întamplă și cum ai vrea, de fapt, să acționezi, nu să reacționezi. – deci, e inhibitor.
Drag adult, țipetele nu sunt bune la nimic și nimănui!
În programul 3S (simplitate-simplificare-smerenie), pe-ndelete, cum să faci și să fii, contextual, cazuistic, să fii bun și bine cu ceilalți și cu tine, în familia cu sau fără copii.
Dacă e de interes pentru tine, lasă-mi un mesaj. Dacă tu consideri că poate fi de folos unui cunoscut de-al tău, distribuie.
Ține un ochi aproape!
Revin cu detalii despre acest program on-line și cu o surpriză plăcută pentru tine, prietene!
