Femei cu ”armuri”, dincolo de bariere…
Femeia e acel ceva între mistic, sensibil, provocator, dulce-acrișor și plăpând… E un rol, un joc, o pală, un vis, o adiere, un abis, o atitudine, căreia nu-i știi începuturile, darămite încheierea!…
Femeia a luptat cu prejudecățile, mai luptă încă, deși mulți nu recunosc asta… luptă cu idealurile, împlinirea acestora, care de multe ori nu coincid cu ale celorlalți…e puterea dincolo de limite, e voia dincolo de nevoie, e viața însăși dacă-i dai crezare și-aștepți cu zâmbetul pe buze răspunsul ce va să vină!…
Femeia a știut să ridice privirea, să plimbe mâna rătăcindă a neștiutorului, să creeze dincolo de noapte, să spere și să clădească…
De cele mai multe ori, inventatorii au fost bărbați, iar numele lor încă flutură cu mândrie pe buzele noastre. Astăzi îmi îndrept privirea, mintea și inima spre câteva femei care-au dat istoriei invenții mai mult sau mai puțin trăsnite, celebre, utile, inutile chiar…
Mary Anderson – femeie care-a inventat primul ștergător de parbrize. În noiembrie 1903, Mary Anderson a primit patentul pentru un dispozitiv care putea curăța zăpada, apa de ploaie și zloata de pe un parbriz, folosind o manetă aflată în interiorul mașinii.
Vreți să știți conjunctura acestei idei?
In timpul unei vizite la New York, in SUA, Mary a observat că șoferii acelor timpuri erau nevoiți să deschidă ferestrele mașinilor, atunci când ploua, pentru a reuși să vadă drumul. Astfel, ea a conceput un dispozitiv, ca un braț, care să poată fi acționat din mașină, cu ajutorul unui levier.
Știați că?
Ștergătoarele de parbriz au devenit echipament standard pe mașinile americane, începând cu anul 1916?
Rachel Fuller Brown și Elizabeth Lee Hazen – primul antibiotic antifungic – nystatin:
Medicamentul, patentat în anul 1957, era folosit pentru a vindeca o sumedenie de infecții fungice cu efecte devastatoare și pentru a contrabalansa efectul medicamentelor antibacteriale.
Interesant este că cele două au donat toate veniturile de pe urma invenției lor – peste 13 milioane de dolari – Corporației non-profit pentru studiu academic avansat.
Drept recunoaștere a contribuției lor la dezvoltarea medicinei, Rachel și Elizabeth au fost incluse în Hall of Fame-ul Inventatorilor, în anul 1994.
Marie Curie a descoperit Radiumul și Poloniul.
Poloneza Marie Curie a trăit intre anii 1867 și 1934 și a fost preocupată de fizică și chimie. Împreună cu soțul său, Pierre, ea a descoperit două noi elemente radioactive și a studiat razele X pe care acestea le emiteau. Ea a descoperit că proprietățile razelor X erau capabile să distrugă tumorile, astfel că până la sfârșitul Primului Război Mondial devenise – probabil – o femeie cunoscută în întreaga lume.
Pentru activitatea sa, Marie Curie a primit Premiul Nobel pentru fizică, în anul 1901, și pe cel pentru chimie, în anul 1911.
Știați că…
Marie reușea să uimească, încă din copilărie, cu memoria ei fantastică? Ea a învățat să citească, înainte de a împlini patru ani. Din cauza situației financiare a familiei sale, Marie s-a angajat ca guvernantă, la vârsta de 18 ani, ajutându-și sora să-și continue studiile din câștigurile sale. Ulterior, sora sa i-a întors sprijinul, iar Marie a urmat cursurile Universității pariziene Sorbona.
Paradoxal, descoperirea a fost cea care a ucis-o? Din cauza repetatelor expuneri la materiale radioactive, ea a murit de leucemie.
Josephine Cochran este inventatoarea mașinii de spălat vase
În anul 1886, Josephine Cochran spunea: “Dacă nimeni nu are de gând să inventeze o mașină de spălat vase, o voi face eu!”. Și așa a făcut, iar șapte ani mai târziu, la Expoziția Mondială a și prezentat-o.
Desi era un dispozitiv revoluționar, până în anul 1950, doar hotelurile și restaurantele au folosit masiv invenția ei, consumatorii casnici așteptând mai bine de jumătate de secol până să consimtă utilitatea aparatului.
Temple Grandin – o poveste emoționantă:
Tot ce vă voi spune despre Temple Grandin este că a revoluționat zootehnia prin dispozitivele ei destinate creșterii și sacrificării animalelor. Născută cu autism, Temple s-a luptat cu prejudecățile societății, o dată ca femeie și-a doua ca sănătate mentală și conjunctură patologică, dar a răzbit, povestea ei vibrantă putând fi urmărită în pelicula cu același nume; o peliculă de excepție, în care excelează în rolul lui Temple actrița Claire Danes.
Gabrielle Bonheur “Coco” Chanel (19 august 1883 – 10 ianuarie 1971) este considerată una dintre cele mai mari nume din lumea modei, alături de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci.
Stilul acesteia a fost revoluţionar pentru anii ’20: a creat nu doar haine noi şi o noua marcă, ci un adevărat stil de viaţă. Designerul vestimentar a creat mai ales pălării şi, doar după câţiva ani, a început să realizeze tipare pentru haine. Mai apoi, s-a decis să creeze genţile gigant, parfumuri (de amintit istoricul Chanel n°5), încălţăminte bicoloră, ceasuri unisex şi bijuterii. Coco Chanel a fost una dintre primele femei care a îmbrăcat pantalonii; a încălcat reguli și-a stârnit controverse și polemici.
Trecutul acestei femei puternice a exercitat o atracţie şi pentru cinematografie. Două filme recente – “Coco Before Chanel”, care are drept sursă de inspiraţie povestea de dragoste a modistei cu Arthur “Boy” Capel, plus câteva flirturi cu nişte baroni, şi “Coco Chanel & Igor Stravinsky”, care valorifică relaţia franţuzoaicei cu compozitorul rus – sunt mărturii ale interesului arătat de cineaşti acestei figuri legendare . Tot de curând, s-a reeditat şi cartea “Coco Chanel: The Legend and the Life” (“Coco Chanel: Legendă şi Viaţă”), de Justine Picardie, ilustrată de Karl Lagerfeld.
O lucrare controversată despre Coco Chanel, creatoare de modă a secolului XX, semnată de Lisa Chaney,. Volumul o prezintă pe Chanel drept o consumatoare de opiu, bisexuală, şi care ar fi avut relaţii cu un spion nazist.
Cartea, intitulată “Coco Chanel: Viaţa intimă”, prezintă scrisori şi documente deloc cunoscute publicului larg, menite să ofere o altă perspectivă asupra sexualităţii franţuzoaicei.
Atitudinea deschisă a vedetei faţă de bisexualitate, aventura cu “pe-atunci-căsătoritul Salvador Dali”, povestea de dragoste cu Hans Günther von Dincklage, care ar fi fost spion nazist, obiceiul divei de a consuma droguri, sunt numai câteva din picanteriile pe care Lisa Chaney le prezintă în “Coco Chanel An Intimate Life / Coco Chanel: Viaţa intimă”.
“Biografia este scrisă după ce am descoperit câteva scrisori ale lui Coco, care răspund tuturor întrebărilor noastre. În acele scrisori este detaliat consumul de droguri şi aventurile lesbiene. De asemenea, din ele am aflat şi despre iubitul ei, Hans Günther von Dincklage, care s-a dovedit a fi un spion nazist”, explică autoarea volumului, Lisa Chaeny.
“Dezvăluirea unei existenţe uimitoare, acestă biografie remarcabilă arată cum, mai mult decât orice alt designer din istoria modei, Chanel a devenit sinonimă cu un stil rebel şi progresist”, promit şi editorii cărţii (Editura “Penguin”), citaţi de The Huffington Post.
Acestea sunt câteva figuri ale unor femei care-au însemnat CEVA în procesul schimbării, care și-au pus amprenta, care-au stabilit limite și-au trecut dincolo de barierele impuse de clasa dominant masculină…și-au reușit să se impună!
Cunoașteți alte femei remarcabile? Vă rog, sunteți invitații mei! Cât mai multe opinii, cât mai multe soluții și idei, care s-aducă emoția, sensibilitatea, forța, frumusețea femeii în prim plan!
Aș menționa-o pe Elisabeta Rizea. Deși nu este foarte cunoscută, este considerată unul dintre simbolurile lupei anticomuniste din România. A fost întemnițată la Piteşti, Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc şi Arad.
Mai multe detalii puteți găsi aici:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/11/29/elisabeta-rizea-memorialul-durerii/
Da, Sonia,mama Elisabeta Rizea, unul dintre sfintii inchisorilor, a fost o forta, o luptatoare, un cuget pe deplin alinat prin atitudine, initiativa si curaj! …Ar trebui sa luam aminte, avem atatea de-nvatat!…Am auzit pentru prima data de acest nume in documentarul °Memorialul durerii°, cum bine-ai stipulat si tu! Multumim pentru recomandare!
Am gasit si un volum – Elisabeta Rizea, Cornel Drăgoi: Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi, ediție îngrijită de Irina Nicolau și Theodor Nițu, Editura Humanitas 1993
Toate bune, draga mea!
*luptei, scuze
Voi, toate femeile, sunteţi remarcabile, Cristina, chiar dacă nu scrie nicăieri nimic despre fiecare în parte.
Multumim mult! Apreciez mult raspunsul tau! De fapt, noi, toate femeile, apreciem aceasta remarca ce ne indulceste si bucura sufletele!
Toate bune si-un somn lin!
Cu respect,
e înseamnă femeie puternică? O pală, un vis, o adiere? Aceste atribute par să nu confirme ceea ce este femeia de fapt. Femeia puternică este ca un ghiocel? După părerea mea, o femeie care ştie ce vrea, care e sigură pe sine şi nu se dă bătută niciodată e portretul perfect. Dar, aşa este şi ghiocelul! Străbate prin zăpadă pentru că ştie ce vrea, să ajungă la soare, şi reuşeşte.
Nu am o listă de femei care şi-au atins scopurile, idealurile, visurile, pasiunile, ambițiile, într-o lume considerată a bărbaţilor. Dar pot să-ţi enumăr câteva din personalităţile pentru care am mare respect: Maica Teresa , Eleanor Roosevelt , Margaret Thatcher , Regina Victoria, Jane Austin, Frida Kahlo.
Avantajul nostru…printre altele?!…sensibilitatea, finetea, atribute care nu stirbesc din forta, putere, dimpotriva!…
Da, ai specificat foarte bine: stim ce vrem, nu lasam garda jos niciodata!
Idealismul din mine are nevoie de realismul tau! Facem echipa buna, Antonela!
Ai ales foarte bine! Te potrivesti tiparului acestor doamne, draga mea!
Eleanor Roosevelt, Jane Asten si maica Teresa sunt si favoritele mele!
Toate bune, Antonela!
Anna de Noailles: prima femeie comandor a Legiunii de Onoare franceze și prima femeie primită în Academia Regală Belgiană.
Anna de Noailles, fiica prințului Grigore Brâncoveanu, s-a născut la Paris, pe 15 noiembrie 1876. Este prima femeie care a primit distincția de comandor al Legiunii de Onoare, iar Nicolae Iorga o considera “cel mai mare poet francez”, neuitând să adauge că “dinspre partea tatălui este româncă”.
Vera Atkins: cea mai importantă femeie-spion din cel de-al Doilea Război Mondial.
S-a născut în Galați, pe 16 iunie 1908 și a emigrat în Marea Britanie în 1933. Studiază la Paris, la Sorbona, iar în 1941, la întoarcerea în Anglia, se alătură Serviciului de Operațiuni Speciale(SOE). S-a retras din serviciul activ în 1947, într-un sat din Anglia, unde în anul 2000, a și murit. Se spune că este una dintre femeile care au inspirat celebrul personaj Moneypenny, frumoasa secretară a șefei agentului James Bond.
Da, femei între femei, rădăcini românești, personalități marcante, femei remarcabile!
Mulțumesc mult!
Un weekend minunat!