Creștem frumos împreună! Educație și psihoeducație
Home
 

Fii și rămâi sănătos! :)

Așa cum am mai tot repetat: e simplu să cazi pradă ”nevoii” de-a nu fi sănătos! 🙂

Tentațiile sunt mari, că vrei sau nu vrei, că te abții sau nu, că-ncerci să nu te scufunzi, asta e cel mai important!

Uite așa, încetul cu încetul,  de multe ori, fără simptome, organismul te trage de mânecă, avertizându-te, mai mult sau mai puțin, la momentul oportun.

 

Fără să realizezi, ajungi la conjuncturi neplăcute…nevoia unei ablatii…ablatia prin cateter, o procedură medicală care tratează aritmia; asta în cazul în care aritmia nu mai poate fi tratată medicamentos.

E lesne de înțeles că trebuie pus diagnosticul corect și începută procedura medicală. În acest caz, consultate clinicile care fac astfel de proceduri, urmărind a afla în cazul ablatiei cardiace prețul.

 

Dar, înainte de toate, trecut și pe la medicul de familie, un control de rutină și o vizită la un laborator de analize medicale, pentru niște analize.

Proceduri după proceduri, analize și ecografii, pentru un control subtil și-n detaliu. Cu cât mai multe consultații, analize, studiată problema în profunzime, cu atât mai bine pentru toată lumea.

logo analize

Ecografia este importantă, e un pas important în stabilirea diagnosticului. Ecografia, după cum bine știm, este o metodă prin care se pot vedea diferite structuri anatomice, cu ajutorul ultrasunetelor. Este, de fapt, ca o hartă amplă ce te ajută să descoperi. 🙂

 

”Mens sana in corpore sano!”

Ce important e să fii sănătos fizic și psihic! O întrepătrundere și-o înțelegere tacită a celor două. 🙂

Un organism sănătos n-a deschis ușa multor medici, nici n-a fost umplut cu fel de fel de medicamente.

E bine să-ți îngrijești sănătatea, să deții controlul, chiar dacă încerci! Ideea este să nu fie în zadar! Acel puțin să dea roade! 🙂

Sănătate din belșug, iubire, armonie!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

February 3, 2015 This post was written by Categories: Colaborări No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)