Cele mai multe persoane, care sunt considerate a avea noroc în viață, sunt, de obicei, corpolente, placide, indiferente, aproape apatice, nu reacționează fizicește în fața pericolului, dar sunt convinse că nu li se va întâmpla niciun rău.

Se cunoaște legenda, după care gloanțele trase în cursul unei bătălii, caută pe cei fricoși, pe cei ce se păzesc să nu fie împușcați.

D. A. Tangra, medic șef al marinei Elene, președintele societății de cercetare psihice, scria:

” Se observă, de cele mai multe ori, persoanele considerate ca având ”noroc”, sunt ”indivizi” placizi, care racționează greu emoțiilor, pe când ”ratații” sunt persoane foarte emoționabile.”

Reacția aceasta ușoară la excitațiile exterioare aduce cu sine o scădere a auto-apărării personale? Foarte probabil!

Se știe, la fel, din legende, că gloanțele în bătălii îi caută pe cei ce șovăiesc, existând și alternativa persoanelor pe care gloanțele le respectă.

Concluzia este că că toși acești oameni sunt înzestrați cu un sânge rece cu totul deosebit și cu un soi de insensibilitate în fața pericolului.

Instinctul de conservare nu poate fi atrofiat până la suprimarea lui. orice individ își dă seama de pericolul ce-l ”paște” și caută să se apere, prin orice mijloace de care dispune. De aici și lupta și exercițiul autocontrolului.

Cazurile ”excepționale”, când unele persoane par a nu avea nicio teamă în fața pericolului, ar fi explicabile printr-o credință fermă în ”steaua lor protectoare”. Ei se autosugestionează și creează în jurul persoanei lor o zonă de protecție.

Napoleon credea în ”steaua sa” și înfrunta, în bătălii, pericolele cele mai mari.

Și el, de la vârsta de 37 ani, era corpolent fizicește și  placid. adeseori, cădea în somnolență în timpul bătăliei, sau, treaz fiind, părea indiferent și uita să dea ordinele cuvenite generalilor săi. Inteligența sa era vie, dar sensibilitatea sa era puternic diminuată.

Sub influența marilor rezoluții ăn momentele critice, intervine un factor psihologic, care intensifică la maximum încrederea celui ce  a luat o hotărâre decisivă în șansa sa.

”AUDACES FORTUNA JUVAT! ”   ”Credința care poate mișca munții din loc!”

Cezar credea în ”steaua sa”. Pe când călătorea pe marea Adriatică, în timpul unei furtuni, Cezar a exclamat:” Uiți că tu porți pe Cezar și norocul său?”

Se observă în viața personajelor istorice, în faza declinului, o slăbire în această credință; atunci steaua lor apune; ei sunt loviți de nenorociri.

Se observă în lumea afacerilor că cei care dau ”lovituri” îndrăznețe și reușesc, sunt cei care sunt convinși că vor avea o șansă. Și, invers, persimiștii care n-au incredere, nu reușesc! De-aici și atâtea materiale de dezvoltare personală care cultivă și exersează increderea în propria persoană!

Tu ce părere ai?!

Crezi în ”steaua ta”?!