Conjuncturile de orice fel ne îndepărtează de noi, de copiii noștri, de-o viață simplă, ne-ndreaptă fără sens spre golgote, stres și situații mai mult decât imprevizibile!… Uităm să mai comunicăm corect sau n-o mai facem deloc, timpul este dușmanul nostru și ceea ce-ar trebui să aibă sens și valoare pentru noi capătă o altă conotație și-un alt drum…sau nici nu observăm schimbarea…

Copilul iubește în felul lui, exprimându-se diferit! E în formare, în creștere, așa și iubirea lui. Când comportamentul unui copil este altfel decât sfera normalului(de fapt, ce-i normalul?), părinții, pedagogul reacționează atât de diferit, încât copilul devine confuz, iar comportamentul lui o ia razna. Da, când comportamentul unui copil este urât, înseamnă că are o nevoie. Ar trebui, noi, părinții,  să ne întrebăm: ”De ce are nevoie copilul meu?” În schimb, din păcate, mulți dintre părinți își pun altă întrebare: ”Cum pot corecta comportamentul copilului meu?”  Astfel, fără să ne dăm seama, ne îndreptăm spre făgașul pedepselor. Când părinții apelează la pedepse, nu mai văd, nu mai pot rezolva  nevoile copilului.

De multe ori, comportamentele nedorite sunt doar strigătele  disperate ale copilului ce are nevoie de iubire, atenție, imbold.

Înainte de a vă disciplina eficient copilul, țineți cont de iubirea lui și manifestarea acesteia, total diferită de iubirea unui adult. Copilul este în formare, așa este și iubirea lui – în formare, lipsită de maturitate.

Adulții manifestă o iubire reciprocă, nu una necondiționată. Asta-i structura noastră! Un copil nu este capabil încă să iubească în niciun fel (reciproc, necondiționat),  fiind ghidat de sinele său. El știe că trebuie să fie iubit! Preocuparea lui este ca el să se simtă iubit.Când nevoia sa nu este satisfăcută, atunci întreabă: ”Mă mai iubești?”…Dar o face în modul său, copilărește, prin intermediul comportamentului. Să nu uităm că ei se axează pe comportament! Felul în care părinții răspund acestei nevoi de iubire, determină modul în care copilul se va dezvolta. Nevoia de iubire va duce la adâncirea comportamentelor nedorite, dacă părinții nu vor face diferența! Deci, este foarte important ca părinții să înțeleagă cum iubește copilul! De multe ori, părinții cred că cei mici își câștigă afecțiunea printr-un comportament pozitiv! Greșit! Copilul ”testează” iubirea părinților, atunci când apare nevoia, când se simte singur, neiubit, lipsit de atenție. Aici apare confuzia! Copilul emite semnale, iar părintele le interpretează greșit! Vor interpreta greșit un comportament normal, al nevoii de iubire, ca fiind unul lipsit de respect, o conduită proastă. Vor apela la pedepse, atitudini necorespunzătoare, îndepărtându-se de problema reală,  căutând soluții în mod eronat!Vor considera că se comportă fără respect, ca un copil prost-crescut, când, de fapt, copilul nu face altceva, prin intermediul comportamentului său, decât să întrebe într-un mod -firește-copilăros: ”Mami, tati, mă mai iubiți?”

Dragi părinți, soluțiile sunt în fața noastră! Nu uuitați să le priviți, simțiți,  folosiți, fără încorsetare și angoase!

Priviți prin ochii copilului  și veți vedea mai mult decât e necesar! Luați-i mâna, simțiți-i căldura, fiți lângă el când are nevoie și nu numai! Fiți atenți la semnalele emise! Sunt sensibili, inteligenți, atenți și-o fac în felul lor!

Iubirea e cea care ne va purta mai departe, e liantul!