Vi s-a întâmplat ca pământul să vă fugă de sub picioare?! Să simțiți atât de mult și să nu puteți face nimic?!

Să vrei să țipi, dar țipătul să nu-l mai auzi… din cauza spiralei ce ți-a blocat emoțiile…

Sunt între vis și vis, sunt într-o realitate insinuant de neroditoare. Vreau să scap de ceva, dar n-am găsit țelul, ideea, vreau doar să fug, de tot ce este și nu mai este, dar simt că mă-nghiontește…E aerul greu respirabil, ce-mi dă idei amețitoare. Ce simplu e când simți  și gândești simplu, curat! Ce complicat e când ramifici totul și nu mai simți nimic, iar cognitivul este rece, tăios, gata să te taie-n două! 🙁 Luminița?!…cea de la capătul tunelului, nu-i bai, nici n-o mai gândesc, darămite s-o doresc!

E trist când pierzi speranța și nu te mai agăți de vise! Vise vând vise?! Da, așa ar zice unii liberi cugetători neo realiști. 🙂 Ba chiar mi-ar bate obrazul, cu privire la visele avute, trecute, prezente și cele nemaivăzut și nemaiauzit de viitoare, vise ce nu vor rodi, ci-mi vor transforma totul în…nu, nu cenușă…nu pot și nu vreau să cred!

Toate cărțile motivaționale vorbesc despre încrederea în vise…”I have a dream”(Martin Luther King…

Să continui să visez?…da, da! …și doar în felul meu!