A fost odata ca niciodata un cartof! Din toata productia el era singurul care reusise sa vada lumina zilei. Parintii, cei care-l palantasera, erau bucurosi, el, in schimb, era trist, se simtea atat de singur! 🙂 Cine sa-i tina de urat, cine sa-i cante, cine sa-l asculte, cui sa impartaseasca povestile si sentimentele lui?!

…Intr-o buna zi, vede, in departare, o aratare uracioasa, stralucitoare,  care se apropia usor, usor, parca cu teama.

“-Cine  o fi?! Nu-mi dau seama!”

Trece timpul, dar respectivul nici ca se vedea mai bine! Se oprise si astepta parca…

“- Hei, tu, vino mai aproape. Hai sa ne cunoastem. Nu vrei sa fii prietenul meu?”

“- Eiii, nu ma pot apropia, pentru ca-mi vor face rau!”

” – Cine?! Nu-i nimeni, inafara de mine!”

“- Ba da, dar stau ascunsi, pentru ca vor sa ma prinda in capcana…”

” – Prietene, sunt singur, vino!” spuse cartoful ingandurat, dar si mai dornic de vorba si prietenie… aratarea ii inspira incredere, ceva ii spunea ca vor fi cei mai buni prieteni.

” – Bine, bine, ma apropii, dar voi fugi repede cand simt amenintarea!” spuse gandacul…palid de bucurie ca poate, poate are cui sa-mpartaseasca povestile lui…

Orele, zilele treceau, se perindau cu repeziciune, dar cu mare placere. Cartoful si gandacul de Colorado, in pofida legii firii, devenisera prieteni. Cei doi isi impartaseau cele traite, visele si dorintele, promitandu-si multe unul altuia.

” – Cartofule, daca tu pleci primul in calatorie, sa nu uiti sa treci si pe la Raul Povestilor, sa nu uiti sa saluti pe Inteleptul Broscoi, s-atingi coarda sensibila a Doamnelor Salcii Pletoase, sa bei din Fantana Miraculoasa, care-ti va arata harazita.”

“- Da, gandacule, prietene, dar, daca vei lua tu primul calea intelepciunii, sa alegi zambetul Soarelui, calea Lunii, semnele Stelelor si  adierea Vantului, nu frunzele fratilor mei. :)”

… timpul trecea, prietenia lor era exemplara…Vantul soptea povestea celor doi, Soarele le zambea cu si mai multa stralucire, Luna ii veghea…

Va intrebati, probabil: “Ce manca in tot acest timp gandacul de cartofi?!”

Dragii nostri, gandacul de cartofi sorbea roua diminetii si  se hranea cu frunzele lasate zilnic de Vant, putin uscate de Soare si mangaiate de stralucirea Lunii.

Gandacul de cartof nu si-a dezamagit prietenul cartof,  iar acesta, la randul lui, l-a pretuit si mai mult. O prietenie extraordinara!

A sosit si ziua calatoriei…doua sentimente contrariate – veselie si tristete… lacrimi de bucurie si amaraciune…se vor desparti, dar vor duce mai departe povestea prieteniei lor, vor calatori acolo unde Nimeni nu a mai istorisit astfel de snoave si vor incanta, vor da sens viselor lor, cladite impreuna. Vor purta pe aripile sperantei firul prieteniei, impartind praful iubirii, increderii si intelepciunii.

Cartoful a luat drumul Marelui Oras,  iar gandacul a ales calea Marelui Zbor, la brat cu Vantul, un alt prieten de nadejde al celor doi.

Legea firii poate fi incalcata de astfel de conjuncturi si istorioare…

Povestile ne plac pentru ca ne fac sa ne simtim ALTFEL, ne reamintesc ca emotiile pozitive sunt calea spre un trai mai bun, conjuncturi  neasteptat de spectaculoase si ca miracolele sunt langa noi…

Sanatate, iubire, armonie si…aveti incredere in povesti! 🙂