Puterea exemplului…să fim mai buni!
În dimineața asta, pe wall-ul meu, pe Facebook, sora mea a trimis acest video, care mi-a conturat și mai mult intențiile, ideile, vorbele, faptele: da, puterea exemplului e în fiecare dintre noi! Puțin , foarte puțin să aplecăm privirea spre cel de lângă noi, să-ntindem mâna, să facem ceva pentru noi înșine/însene și pentru cei din jurul nostru…E atât de greu de acceptat că trăim între oameni, cu bune și rele, dar putem îndulci stări, momente, putem ”pansa” acolo unde trebuie, cu atât de puțin!
Dragii mei, putem fi bogați în sărăcia noastră! Veți spune că mă hrănesc cu vise, idealuri, că uit unde sunt, că fug după himere! …Dar mă simt bine în pielea mea, așa cum sunt, iubesc oamenii și cred că dacă ne-am privi în oglindă altfel decât o facem, am descoperi că viața e fermecătoare, dac-am privi în ochii copiilor noștri așa cum ar vrea ei și cât ar vrea ei, la fel, viața ar fi extraordinară, dac-am privi îndelung la jumătatea noastră, nu pe fugă, gândindu-ne la facturi, datorii și altele din cotidian, viața ar fi diferită!
Dac-am privi mulțimea de pe stradă, ne-am da o șansă, le-am da o șansă, am fi o ”mare” de oameni care cred în PUTEREA EXEMPULUI, nu doar o masă de oameni…buni de manipulat!…
Ne temem de ”investițiile” de acest gen, dar dăm credit și crezare aberațiilor… Doamne, putem fi mai buni, mai atenți la aceste detalii minore, ce – sunt sigură – ne pot schimba viața în comunitate și individual!
Vă rog, priviți în stânga, în dreapta, în jos chiar, nu doar înainte, pe fugă, angrenați în acest ritm al vieții! Opriți-vă clipe, momente și inspirați/expirați, uitând de liberul arbitru, uitând de privirile care-atacă, de neantul de care ne temem toții, uitând de TINE, cel care supraviețuiește doar!
Fii un exemplu, exemplifică, ai timp pentru suflet, inimă și simțire, nu numai cuget!
Un zâmbet nu costă, dimpotrivă, ți-l poate flutura pe-al tău, o mână de ajutor, atunci când trebuie, îți poate binedispune și-nsufleți inima! Doamne, câte putem dărui și nu costă bani!
Nu e ușor, dar nu e imposibil!
Nu e un exercițiu, ci o evadare din abisul cotidian!
Chiar acum, când scriu, zâmbesc și mă-ndrept spre fiul meu, care mă privește atât de plăcut!
Mă pierd în ochii lui mari și căprui, simt din tot sufletul iubirea necondiționată, puritatea, viața și mă-ncarc cu mai multă dragoste, pozitivism și dăruire!
Suntem pregătiți pentru o nouă, frumoasă, splendidă zi! …El la școală, eu la pasiunile mele!
Doamne, timpul a zburat, nu alta! Mai ieri era de-o șchioapă, amintindu-mi de cele 2 carucioare pentru copii, acele carucioare multifunctionale, care mi-au rămas la suflet și-n care-l plimbam cât era ziua de lungă, gângurind non-stop!…
Un zâmbet, o îmbrățișare ne înfrumusețează ziua! Faceți-vă timp pentru această terapie! Da, terapia sufletului!