…E târziu în noapte, adie ușor vântul, liniștea apăsătoare-mi vorbește!…

– Când, cum, unde  te simți fermecătoare, draga mea prietenă?!…

-Cine-mi vorbește?!…Cine-mi tulbură tabietul nocturn?… spuse  printre izuri de măr, piersică coapte….cu multă, multă scorțișoară -n păr…tânăra femeie  din fața mea…

– Speranța  a ceea ce-am visat, a ceea ce-am să fiu și omniprezentul farmecului ce-mi cuprinde inima cu frenezie!… Privesc peste umăr, în oglinda de cristal  cu rama grea, sculptată, din argint.  E rece, trist, apatic…sentimentul ce-mi dă târcoale privind dincolo de mine…Unde sunt eu?! Unde-i ”Farmecul” debordant de-odinioară?!  Ce mă-mpiedică s-absorb farmecul naturii, clipei, frumuseții?…Cum îmi ”conjugă” inima  a fermeca?!… A fermeca pe cei din jur, a fermeca pe cei ce-și doresc un tărâm fermecat, unde bine, bunătatea, prietenia și iubirea să fie farmecul, apanajul femeii de rând, un tribut adus jumătății – bărbatul din viața fiecăreia dintre noi…

Femeia fermecată  de-atâta farmec!…femeia cu farmec, care a fermecat, farmecă și va fermeca auditoriul,  spectatorii cotidieni, din viața noastră cotidiană, va fermeca dincolo de aparențe și iluzii…

Îmi vin în minte 3 imagini diferite – o femeie trezită la prima oră a dimineții, ora 5:30, o femeie seara târziu, ora 24:55, o altă ”cadână” în miez de zi, cu machiajul întins…din cauza unei zile proaste.

Unde-i farmecul în acest trio?!…Unde-i farmecul cotidian, unde-i misterul, unde-i chintesența…așteptate, în loc de revelație???!!! În suflet, în inimă, cuget, în privirea ce-și ”dezbracă” statutul, diferit, într-un mod utopic, asemănător , într-un mod empatic!…

Și totuși, dragele mele, care-i, unde-i farmecul, în ce constă acesta?   Cum e o femeie cu farmec?!

Frumoasă sau interesantă, dulce sau picantă, languroasă sau fermă, vie sau ”prelinsă”?… Cu atitudine sau fără, cu dorința de spațiu sau nu, cu reacții sau nu?!…Perfecțiunea este un prolix, atitudinea este o șansă!

….Deseori, privindu-mă-n oglindă, mă întreb: Unde sunt eu în această ecuație?!… DE-aici derivă și farmecul! Privesc spre mine cu mine însămi, zâmbind,  cu pas alene îndreptându-mă spre dialogul voit sau monologul  impus de conjunctură… Farmecul debordant e viabil, netrecător, dar iscusit și plin de învățăminte. !

Farmecul femeilor de pretutindeni, farmecul celor din Moldova, farmecul celor cu părul ca abanosul și privirea senină, farmecul celor cu părul ca focul și ochii ca smaraldul, farmecul celor cu părul de aur și privirea zorelelor din ferestre…nu, farmecul celei care-ți surprinde privirea când durerea nu poate fi măsurată-n cuvinte, farmecul celei care  înțelege tacit, conturând speranța, animând cotidianul…farmecul care transmite o atitudine pozitivă, un optimism de zile mari, farmecul care adună, nu dezbină!…

Farmecul femeilor românce…prin atitudine, coerență, iubire, toleranță, pozitivism, căldură; prin frumusețea interioară, combinându-se cu trăsăturile aparte ale româncelor ce știu să farmece!

…O femeie cu farmec…ești tu, sunteți Dvs., distinsă și frumoasă  domnișoară, stimată  doamnă!

Farmecul se deprinde sau e nativ sau  se poate pierde dacă nu facem nimic să-l țintuim, să-l întreținem?!…

Suntem fermecate, suntem boeme,  sensibile, romantice, suntem cu-n pas înaintea  celor ce ne declară fermecătoare! …

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2013, pentru a vă fermeca!