Plimbandu-ne prin poienita, la inceput de vara, eu si Dudu, am descoperit un nuc batran si gaunos, cu-o scorbura mare si veche. Bineinteles, n-am rezistat tentatiei si-am intrat…am tot intrat, scorbura nu se mai termina…nici macar n-am realizat ca ne indepartasem mult de poienita de unde-am plecat. Si-am ajuns in celalalt capat…intr-un peisaj minunat, colorat doar in roz, mov, rosu si galben. Doamne, erau niste culori atat de frumos conturate ca ne-am minunat si tot ne-am minunat, uitand, de fapt, ca eram atat de departe de locul de unde-am pornit!

Eram fascinati, entuziasmati si foarte veseli! Da, acest loc ne transmitea bunatate, veselie si-un suflet atat de plin de bine si visator. Era o vara dulce, aici, in poienita misterioasa, cu-n soare surazator, care ne-a dat binete. Ne-am bucurat de salutul Soarelui, am raspuns fara a sta pe ganduri, fara a povesti de ce Soarele ne vorbeste. Da, aici, pe acest taram de poveste – pentru ca asa ni se parea a fi – toti ne salutau, vietati, lucruri, astri, totul avea voce si zambet, era minunat! Tot sa traiesti in asemenea loc!

Am fost condusi de-o veverita zburdalnica, imbracata-ntr-un frac de culoare mov intr-o casuta de turta dulce rosu cu galben. Avea niste scaune tapitate-n rosu, o masuta sculptata albastra si niste covorase zburatoare, ce combinau, de fapt, toate culorile poienitei. Mobila de bucatarie era superba: avea un blat de ciocolata neagra – uite ca a aparut si negru ca taciunele-n povestea noastra – gata de mâncat, nu lata, cu-o aroma extraordinara, de migdale, cirese amare si alte arome, nestiute de noi, dar  – Doamne! – de-ti venea sa-nghiti blatul cu totul! Corpurile suspendate erau din coaja de lamaie si pete de scortisoara, iar cele la nivel, erau din coji de portocale, cu impunsaturi de cuisoare. Da, tot sa gatesti intr-o bucatarie de acest gen!

Nuca de cocos tinea de tabureti, iar laptele acesteia reprezenta sapunul pentru spalat mainile, inainte de-a te apuca de treaba….

Mai vrem, mai vrem, nu vrem sa parasim acest loc…nuuuuuuuuuuuuuuuu!

Am simtit o usoara impunsatura…era Dudu, care-mi gadila fruntea cu o floare de camp…atipisem  si taramul viselor ma cuprinse cu drag si dor, lumea culorilor fiind pe propriul taram…

Ce vis minunat!

” – Dudu, sa-ti povesteasc ce-am visat!…Era un loc de poveste, o casuta…nu-mi ajung cuvintele sa exprim frumusetea acesteia…”

Sanatate, vise frumoase, armonie, dragilor!