Am citit multe articole cu referire la homeschooling, pro și contra, văd în același timp, cu ochii mei, cum ”funcționează” învățământul românesc. Mă doare sufletul? Nu, mi-e frică de rezultate! Mă sperie efortul făcut de copiii noștri pentru prea puțin. Efort, nervi, energie, toate risipite pentru un cadru informațional haotic.

Am găsit un articol care spunea cam așa: ”Educația este obligatorie, școala nu!”…Frumos!

E greu să disimulezi(să sustragi) chintesența, dar e eficient și  proactiv. În cazul adulților ar fi mai simplu, noi facem asta zilnic, dar, din păcate, rutinat!Am renunțat la speranțe, vise și culori… În cazul copiilor, trebuie să fim atenți, să nu-i ”inspirăm” spre rutina negativă, ci să le ”inducem” dedublarea și rutina proactivă. La fel, e foarte greu!!! Ușor, ușor, cu pași mici, dar siguri, îi determinăm să discearnă și să aleagă diferit conjuncturi, situații și elemente cheie, îi pregătim să părăsească mulțimea strânsă haotic( să nu spun turma…) și să formeze echipe. Timp prețios petrecut în mod plăcut, activ, cu zâmbetul pe buze, învățăminte pentru minte-inimă-suflet. Aici intervine selectivitatea; asta trebuie să-i învățăm – să fie selectivi, să nu se împovăreze inutil, ci să armonizeze (informațiile noi și procesate), să le transforme în pilde pentru viață, filtre pentru acum și mai târziu.

Cu mult timp în urmă, Tudor m-a întrebat: ”-Mami, trebuie să mă comport altfel la școală, nu? Acasă să fiu așa cum vreau, iar la școală să fiu cum vor ceilalți.”

La început, a fost astfel, până la procesul integrării, ulterior,  a  început ”revendicarea”, cu diplomație, a procesului selectiv de-a fi el însuși. Nu vă gândiți că i-am retezat aripile, nicidecum, l-am învățat pe baza celor 5 simțuri(auz, văz, simț, gust și miros) să perceapă diferențele și asemănările. L-am ajutat să înțeleagă diplomația, să și-o însușească.  Mintea vede, aude, miroase și gustă, inima și sufletul simt.

În primii 2 ani de școală am ales un astfel de comportament, pentru a se învăța cu toți cei din jur, pentru a-i înțelege, a le deprinde obiceiuri și idei, pentru a nu fi altfel de la prima vedere. Mai târziu, am inserat ideea de -a fi noi înșine într-o lume tipică. Atipici într-o lume plină de lipsă de atitudine, unde conduita e doar pe hârtie, iar normalitatea e aderarea la ”turmă”. Același tipar, dar un conținut fără ”savoare”, nu spun valoare… Școala impune ideile orizontale, alinierea unuia în spatele celuilalt, disciplina la nivel vizual, static, impune tăcerea și supunerea, asimilarea în totalitate, nu selectivă, aprofundarea informațiilor teoretice, sinuoase, fără cursivitate, fără o conduită a practicii. I-am arătat și l-am îndrumat  să supraviețuiască în astfel de conjuncturi, dar rămânând el însuși. Integrarea diplomatică este cheia. O luptă dură, nu? Nu vreau să supăr pe nimeni, tot respectul pentru multe dintre cadrele noastre didactice, dar cum sistemul, de multe ori, e făcut de oameni, vă rog… Prea multe verigi lipsă, prea multe zale nedefinite, neîncheiate. Goluri ce vor fi umplute cu voință, echilibru, unitate și comunicare eficientă. Unde-s mulți, puterea crește! Împreună suntem schimbarea! Sănătate, iubire, armonie!