Azi, dragilor, despre teoria atașamentului în relația de cuplu, pornind de la atașamentul copilului.

Suntem suma trăirilor noastre din fragedă pruncie, purtăm ”povara” a ceea ce am primit si am devenit, ducând cu noi asta în relațiile și interacțiunile noastre.

Atașamentul se află la baza relațiilor umane și de calitatea acestuia deprinde calitatea relațiilor din viața noastră.

  John Bowlby, cercetător britanic, a dezvoltat teoria atașamentului. A descoperit că un copil nu are nevoie doar de îngrijire primară(hrană, haine, loc de stat), ci de conexiune emoțională și fizică cu adulții din viața sa. Un copil are nevoie de căldura sufletească, de timp, răbdare, continuitate, prezență, stabilitate.

  John Bowlby a dus o muncă de pionierat în anii 1969, în ceea ce privește teoria atașamentului, încercând să explice modalitățile în care se formează legăturile de atașament între persoane. Inspirat fiind din lucrările lui Konrad Lorentz și studiile lui Harlow, el a vorbit pentru prima oară despre ‘relația primară de atașament’ ca fiind  o bază de siguranță pentru copil, atât în perioada copilariei, cât și pe parcursul întregii vieți. Această relație de atașament primară se realizează, la copil, cu mama. În funcție de tipul de interacțiuni pe care copilul le are cu mama sau cu persoana de îngrijire, se formează un tipar de relaționare la copil, tipar care va fi reactualizat și utilizat în toate relațiile afective importante ale adolescentului și ale adultului de mai târziu.

Atașamentul securizant

Atașamentul sănătos îi va conferi copilului încredere în a explora, în a-și însuși fără frică, știind că are o bază, sporind încrederea reciprocă și în ceilalți. Deci, vorbim de un stil de atașament securizant.

Este stilul de atașament ”sănătos”.

Când mama pleacă de lângă copilul cu acest stil de atașament, devine stresat, dar când revine, se bucură, simte siguranța și își reia activitățile.

Sistemul de atașament este în fiecare dintre noi și se activează din stadiul de nou-născut. Acesta nu poate avea grijă de el, fiind dependent în procent maxim de un adult. Este mecanismul format din emoții și comportamente care ne asigură că vom fi protejați și în siguranță mereu de către cei dragi.

Așa cum spuneam, cel mai sigur stil de atașament este cel securizant.

În cuplu, o astfel de persoană caută apropierea și se simte confortabil în intimitate. Este un adult iubitor și cald, nu se teme prea mult că va fi părăsit de celălalt, combină viața emoțională cu cea sexuală, decurgând firesc, de la sine. Nu este o persoană care evită sau ascunde, dimpotrivă, are abilitatea de a se exprima deschis, așadar, de la nevoie la dorință. Clar, ține cont de emoțiile, nevoile, dorințele persoanei de alături. Este și în conflict un mediator.

Când ambii parteneri au un stil de atașament securizant, clar, relația este una dintre cele mai dorite, un exemplu pentru noi toți: armonioasă, caldă, plină de satisfacții.

 Atașamentul anxios

Un adult cu stil de atașament anxios e un partener temător. Îi e frică să se apropie prea mult, îi e frică că celălalt nu-și doreste, asemenea, apropierea.  E prea atent la nevoile, dorințele celuilalt, simțindu-se responsabil de starea partenerului.

 Copilul cu acest stil de atașament este copilul cu părinți inconsecvenți. Copilul devine insistent și hipervigilent. Când mama pleacă de lângă copil, devine agitat, iar când revine, are o stare ambivalentă, când bucuros, când furios.

Atașamentul evitant

Un adult cu stil de atașament evitant nu are încredere în intimitate. Consideră că asta l-ar duce la pierderea independenței. Deci, va alege independența, autonomia și nu îi va plăcea niciun angajament în cuplu.  Chiar și dacă ar vrea să formeze un cuplu, se cenzurează mult. Adultul cu stilul evitant face diferențierea între intimitatea emoțională și sexuală, dar o preferă pe a doua. Nu îi plac conflictele sau le folosește pentru a se îndepărta.   Este vigilent într-o relație, ținând distanță.

Copilul cu stilul de atașament evitant are părinții distanți, rigizi, insensibili, copilul, la rândul său crescând detașat. Când mama pleacă sau revine, copilul pare indiferent, deși fiziologic se vede neliniștea, comportamental, nu.

Atașamentul dezorganizat

Un adult cu stilul de atașament dezorganizat este, de fapt, o combinație dintre tipul anxios și cel evitant.  Încadrăm mamele care au lipsit foarte mult sau care, din diverse motive, nu răspund nevoilor copilului, sfârșind prin a-l abuza psihic sau fizic.

Mamele, la rândul lor, au traume nerezolvate, clar, neștiind cum să gestioneze și să răspundă emoțiilor copilului. Orice copil caută siguranța la mamă, dar pentru că mama, în acest caz, este și sursa abuzului, copilul alege să fugă  de ea. Copilul în cauză răspunde cu agresivitate, furie, ba chiar depresie timpurie. Ca adult, în relațiile interpersonale, nu are încredere în nimeni, predispoziție  la depresie, dependențe, ca formă evitantă a emoțiilor. Adultul cu stil de atașament dezorganizat  va transmite trauma propriilor copii.

Stilul de atașament e strâns legat de genetică, dar și mediul în care a crescut copilul își spune cuvântul, nivelul de stres din familie, relațiile sociale la care  a fost și este expus copilul.

Un stil de atașament nesecurizant, clar, nu va duce la nimic bun în familie, în cuplul cu sau fără copii.

Cum ne creștem copiii, o, da, amprenta adultului de mai târziu!