Creștem frumos împreună! Educație și psihoeducație
Home
 

Viața, autentificarea, autenticitatea și cărțile de vizită

O minunată zi de luni!…

Cafeaua aburindă, cartea de pe noptiera de sticlă, fotoliul ”ergonomic”, glastra cu flori și semnul de carte pe post de carte de vizită…

Trebuie să iau atitudine și să abordez legătura cu cei din jurul meu într-un mod profesionist. Principala reacție: achiziție cărți de vizită (reprezentative, sugestive, o carte de vizită=1000 cuvinte), imperios necesare într-un business, într-o activitate liberală.

Cine suntem, ce facem, ce și cum ne prezintă și reprezintă activitățile, aptitudinile și competențele?!

Cărțile de vizită au devenit, mai ales în ultimii ani, ”mana cerească” pentru oameni și activități.

Că stai la un suc, că plimbi copilul în parc, că ești în mijlocul unui concert, că ești la picnic, îți este fidelă și te reprezintă , cartea de vizită e impulsul, acțiunea și liantul între oameni, profesii și atitudini.

Nevoia, nu dorința, este cea care impune achiziția lor, a cărților de vizită…nu-i eticheta, ci prezentarea tacită a cine ești, ce faci, ce oferi, cum întregești activitățile, acțiunile în comunitate.

Vorbești puțin, dar oferi repede, la obiect și fără preambul detalii despre tine, despre ce reprezinți și cum poți fi util și plăcut!

Eu, una, le prefer și le port mereu cu mine! Nu se știe conjunctura ce-ți poate aduce, mai ales că cele mai apreciate și de bun augur colaborări se fac în spații libere, neconcentrate, lipsite de stres, ”poluare” de orice fel!Merg des la spațiile de joacă, acolo, de fapt, socializăm foarte bine,  suntem deschiși, mia puțin ”apretați”, suntem zâmbitori,iar cărțile de vizită intră cât mai des în ”tasca” interlocutorului…

Că veni vorba, am o atracție pentru cărțile de vizită transparente. Au un design atractiv,   se disting prin eleganță, modele deosebite, cu mult diferite de cele clasice. Le împarți cu plăcere, fiind ALTFEL! Stârnesc curiozitatea, marketing pur, nu alta!…

Vă recomand, țineți legătura cu lumea, prezentați-vă lumii. Au și avem nevoie de acest liant!

O zi minunată!

Sănătate, iubire, armonie și cărți de vizită la purtător!

August 5, 2013 This post was written by Categories: Colaborări Tagged with:
No comments yet


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top
error

Enjoy this blog? Please spread the word :)