Cu cât zâmbim mai mult, ni se încrețește părul mai mult! Așa-mi spunea mama – Dumnezeu s-o odihnească-n pace! – când deveneam tristă…știa că una dintre dorințele mele era să am părul ondulat, dacă nu creț…Eram fascinată de părul bucle, a fost visul copilăriei  și adolescenței mele!

Astăzi, privind cu nostalgie în trecut, încă aud soptit vocea mamei, parcă-i văd zâmbetul extraordinar!

” – Flori, mamă, zâmbetul e hrana sufletului-minții-inimii, fără zâmbet sunt terni, fără zâmbet suntem desperecheați, fără zâmbet nu mai suntem noi înșine/însene. Suntem doar fire răzlețe, ce nu-și găsesc locul!Zâmbește și deschide inimile celor din jurul tău, iar propria-ți inimă nu va sângera prea devreme.”

Părul meu, din fericire, are aceeași culoare…ca odinioară…:) este mai puțin hidratat, dar este frumos, aproape lung, mai mult sau mai puțin parte integrantă dintr-o fizionomie ce încearcă s-aducă surâsul pe buzele tuturor celor care ne/îi înconjoară.

Părul meu, din păcate, odată cu apariția grijilor și-a întrebărilor din interior și exterior, nu mai e la fel de lung! Mi-ar fi plăcut – o spun din toată inima – să-l am încă, să-l port până pe umeri și pe spate, bucurându-mă de-o ”coamă” în toată regula!

Astăzi, mă ”bucur” de lungimea părului, de culoarea lui, de atitudinea celor din jur care așteaptă din moment în moment să-mi tot schimb look-ul, asta fiind mai bine pentru suflețelul meu. 🙂

”NU contează cât de lung am părul…” știa ce știa Florian Pittiș. Și totuși, a ținut ca la ochii din cap la podoaba sa capilară.

Nu știu dacă să trec mai departe sau să analizez atitudinea celor care nu cataloghează: are părul scurt, are părul lung…s-ar putea să treacă!

Revenind la părul ondulat, am știut mereu că părul ondulat este un atu, nu o deghizare, cum credeau la curtea regilor francezi. 🙂

Să ști să porți părul ondulat și să n-ai probleme, tă dreptate și zâmbete la unison!

Ce să mai spun de aspectul ”ideal” al tenului meu?! Un zâmbet armonios pe-o față ispititor de zâmbăreață!

Sănătate, iubire, armonie!

…